România, a cincea în UE după inflaţia pe septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, a cincea în UE după inflaţia pe septembrie

Economie 16 Octombrie 2008 / 00:00 395 accesări

România deţine a cincea inflaţie din UE pe septembrie, cu o rată anuală de 7,3%, valori mai mari fiind consemnate în Letonia, Bulgaria, Lituania şi Estonia, potrivit datelor revizuite publicate, ieri, de Eurostat. Cele mai mici rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate, în septembrie, în Olanda (2,8%), Germania (3%), Irlanda şi Portugalia (ambele cu 3,2%), în timp ce la polul opus al clasamentului s-au situat Letonia (14,7%), Bulgaria (11,4%) şi Lituania (11,3%). Comparativ cu luna august 2008, inflaţia anuală a avansat în 17 state membre ale UE, a coborît în 8 şi s-a menţinut în 2. La nivelul UE, inflaţia anuală a fost de 4,2% în septembrie, sub nivelul de 4,3% din luna august. La calculul inflaţiei din statele membre, Eurostat foloseşte indici armonizaţi ai preţurilor de consum, care permit compararea la nivel internaţional a evoluţiei preţurilor. Rata anuală a inflaţiei măsoară schimbările preţului între luna curentă şi perioada similară a anului precedent. Această modalitate de măsurare este influenţată de schimbările recente de preţ, dar poate fi influenţată de efectele excepţionale aferente fiecărei luni. În România, preţurile de consum au crescut cu 0,4% în luna septembrie, iar inflaţia anuală a coborît cu 0,7% faţă de luna anterioară, de la 8,02%, la 7,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În luna septembrie, alimentele s-au scumpit cu 0,33%, preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 0,19%, iar la servicii, creşterea de 1,05% a depăşit semnificativ media generală.



Ştiri recomandate

12