România, ţinta spionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, ţinta spionilor

Eveniment 17 Martie 2010 / 00:00 520 accesări

Discuţiile pe marginea găzduirii de România a unor elemente ale scutului antirachetă au atras atenţia puterilor militare din est. Ţara care şi-a manifestat clar nemulţumirea faţă de amplasarea acestui scut pe teritoriului României a fost Rusia, care nu a văzut cu ochi buni această „apropiere”. Astfel, pentru a urmări „mişcările duşmanului”, România a devenit ţinta spionilor, trimişi în ţara noastră pentru a obţine informaţii din interiorul UE, NATO, dar şi despre proiectele energetice ale ţării. Informaţia a fost oferită chiar de directorul SRI, George Maior, care a declarat, într-un interviu acordat presei centrale, că atât baza americană de lângă Constanţa, cât şi discuţiile despre scutul american antirachetă „au suscitat interes din partea unor actori aflaţi la răsăritul graniţei României şi nu numai”. Maior a spus, întrebat dacă acceptul României de a găzdui elemente ale scutului antirachetă a creat agitaţie în rândul agenţilor străini aflaţi pe teritoriul ţării, că „există un interes de cunoaştere a acestei evoluţii strategice din partea multor forţe externe, legitimă având în vedere dezvoltarea strategică pentru Europa a proiectului scutului antirachetă”. El a menţionat că acest fenomen s-a petrecut şi când s-a vorbit despre proiectul scutului în Polonia şi Cehia. „Este în interesul actorilor zonali, inclusiv Rusia sau Ucraina, să nu privească negativ aceasta evoluţie, dată fiind ameninţarea clară, neconvenţională, dar extrem de posibilă a unui atac cu rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune provenit fie din zona statală sau nestatală”, a adăugat directorul SRI. Răspunzând la întrebarea dacă interesul agenţilor acestor ţări s-a precipitat şi după amplasarea bazei americane de lângă Constanţa, directorul SRI a răspuns afirmativ.

Taguri articol


12