Sancţiuni penale pentru denigrarea unei instituţii de credit?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sancţiuni penale pentru denigrarea unei instituţii de credit?

Economie 17 Octombrie 2008 / 00:00 691 accesări

Conducerea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) propune introducerea în codul penal a faptei de denigrare a unei bănci. În acest sens au avut loc deja discuţii cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi urmează să fie contactat şi ministrul de Interne, Dan David, pentru a se găsi o soluţie de introducere, în codul penal, a faptei de denigrare şi defăimare a unei instituţii de credit, a declarat preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea. \"Printre altele, este vorba de iniţiativa de a coagula un curent care să rezolve problema celor care denigrează băncile, care, în mod vădit, încearcă să aducă prejudicii unor instituţii de credit\", a adăugat Gheţea. El a precizat că BNR este de acord că un asemenea demers este necesar, lucru susţinut şi de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care şi-a manifestat intenţia de a lua legătura cu ministrul de Interne „pentru punerea în aplicare a acestei iniţiative”. Gheţea a mai spus că, în cazul în care se dovedeşte că persoanele de la care pornesc zvonurile sînt angajate în sistemul bancar, atunci respectivii nu ar mai trebui \"să poată lucra niciodată într-o bancă\". Reamintim că şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, chiar la începutul acestei săptămîni, că „banca centrală va lua măsuri extrem de drastice, inclusiv de retragere a licenţei, dacă se dovedeşte că zvonurile privind problemele unor bănci din România au pornit din sistemul bancar\". Zvonurile vin din două surse, fie din sistemul bancar, fie din partea celor care au credite. \"Nu excludem ideea ca unele zvonuri să fi plecat din interiorul sistemului bancar. Necesitatea unei incriminări este cu atît mai puternică atunci cînd vorbim că zvonurile au urmărit un rău intenţionat, că s-a dorit slăbirea unor bănci, chiar în perspectiva unor preluări sau unor fuziuni\", a spus Gheţea. Preşedintele ARB nu exclude nici ca zvonurile despre anumite bănci să fi pornit de la debitorii acestora, amintind că orice credit atras de la o bancă trebuie achitat indiferent dacă instituţia respectivă a intrat în faliment sau nu. Cert este că a denigra o instituţie de credit „este mai grav decît a denigra o fabrică de covrigi sau de împachetat brînză, pentru că sistemul bancar este mult mai sensibil (...) A trimite informaţii care nu sînt adevărate şi care ar putea crea o slăbire a unei instituţii de credit este foarte grav şi poate duce la o reacţie în lanţ. Nu vreau să spun că este vorba despre un interes naţional, dar aşa este\", a încheiat Gheţea.



12