SC “Metacom Antocor” Constanţa s-a situat pe locul trei în industria metalurgică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Topul naţional al firmelor realizat de Camera de Comerţ

SC “Metacom Antocor” Constanţa s-a situat pe locul trei în industria metalurgică

Economie 26 Octombrie 2006 / 00:00 914 accesări

Preluarea distribuitorului de energie electrică Electrica Oltenia de către compania cehă CEZ este considerată privatizarea anului 2005, potrivit unui top realizat de Camera de Comerţ şi Industrie, iar Orange România şi Hidroelectrica sînt plasate pe primele poziţii în rîndul celor mai importante investiţii pentru dezvoltare. La capitolul cea mai importantă fuziune a anului, compania Vodafone a cîştigat premiul I, poziţie ocupată de retailerul Plus Discount România pentru investiţia greenfield a anului 2005. Investiţia care a generat cele mai multe locuri de muncă a fost Kaufland România, în timp ce Siveco România, Banca Comercială Română şi Saint Gobain Glass România au primit diplome de excelenţă în afaceri pentru investiţii în Europa de Sud-Est. CCIR a evaluat în top nivelul de performanţă şi a stabilit clasamente pe domenii, grupe de activitate şi dimensiunea firmelor, pentru anul financiar 2005.

Ediţia din acest an a clasamentului este concepută pe şase domenii de activitate, respective cercetare-dezvoltare şi high-tech, industrie, agricultură, pescuit, piscicultură, construcţii, servicii şi comerţ, export, turism, care au fost subclasificate. Topul a fost realizat în funcţie de cifra de afaceri, de rata profitabilităţii, de eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului. La capitolul cercetare-dezvoltare şi high-tech, firmele Siemens VDO Automotive şi Luxten, Vodafone România şi Aerostar au împărţit locul I. În industria metalurgică, Ductil Steel, Feroneria Arad şi Metacom Antocor din Constanţa au ocupat primele locuri la cele trei categorii. Clasamentul a luat în calcul peste 49.000 de firme din cele peste 531.000 înscrise la Registrul Comerţului, după mai multe criterii de eligibilitate, printre care realizarea unei rate a profitului între 1% şi 60%, o cifră de afaceri minimum 200.000 de lei pentru microîntreprinderi şi peste 280.000 de lei la celelalte categorii de firme. Un alt criteriu a fost absenţa plăţilor restante la bugetele publice.

Taguri articol


12