Se prelungește concediul paternal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se prelungește concediul paternal

Social 08 Decembrie 2015 / 16:56 1708 accesări

Senatorii au adoptat, cu 94 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi 4 abţineri, un proiect de lege prin care se extinde perioada în care taţii beneficiază de concediu paternal, de la 5 la 10 zile. Potrivit proiectului de lege, taţii au dreptul la concediul paternal plătit de 10 zile lucrătoare. ”Concediul paternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului. Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte integral din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective”, potrivit iniţiativei legislative, care mai prevede că taţii pot beneficia de concediu paternal de mai multe ori, potrivit unui amendament al Comisiei de muncă, eliminându-se astfel discriminarea între copiii aceleiaşi familii. Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Taguri articol


12