Show incendiar pentru turiștii din Mamaia, în acest weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prima paradă Mamaia Style

Show incendiar pentru turiștii din Mamaia, în acest weekend

Eveniment 16 Iulie 2015 / 00:00 4155 accesări

Turiștii care sunt pe litoral în acest weekend vor avea parte de un show incendiar, organizat de Asociația Litoral - Delta Dunării (ALDD). Sâmbătă, 18 iulie, are loc prima paradă Mamaia Style 2015, cu începere de la ora 19.30, de la Telegondola Mamaia. Ca și în anii trecuți, vor porni prin stațiune cai și trăsuri, mașini de epocă, motociclete, carele alegorice ale cluburilor din stațiunea Mamaia, autobuzul etajat cu prietenii de pe Facebook ai Asociației, caii și atelajele de la Complexul Muzeal. După ce vor traversa stațiunea, toți participanții se vor opri în Piațeta Cazino, unde spectacolul va continua cu un show ecvestru și o seară de dans și muzică latino, susținută de Sansa Encanto, Lucian Colareza de la „Vocea României“ și Magic Star. Evenimentul este organizat și susținut financiar de fondurile provenite din bugetul taxei de promovare a stațiunii Mamaia și a Satului de Vacanță. ”Calendarul evenimentelor acestei veri în Mamaia este gata! Vom avea evenimente sportive, culturale, istorice, muzicale, de modă și style. Va fi o paradă de sărbătoare a vacanței la Mamaia, în care oferim turiștilor noștri muzică, dans, mașini, motoare, show ecvestru, veselie și distracție, așa cum arată o vacanță în Mamaia! În același timp, susținem CUPA DAVIS la Mamaia, ca și Team Sponsor oficial al echipei de tenis a României!”, a declarat președintele ALDD, Corina Martin.



12