Simona Halep va încheia 2018 pe prima poziţie WTA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / WTA a anunţat oficial

Simona Halep va încheia 2018 pe prima poziţie WTA

Sport 15 Octombrie 2018 / 13:14 493 accesări

Indiferent de rezultatele pe care le va înregistra în turneul de Moscova, Kremlin Cup, şi la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde va participa pentru a cincea oară consecutiv, tenismena constănţeană Simona Halep va ocupa la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, primul loc în clasamentul WTA. Halep este a 13-a jucătoare care ocupă doi ani la rând prima poziţie, urmând să contabilizeze 60 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale la finalul lui 2018, intrând astfel în Top 10 al tenismenelor în privinţa longevităţii pe locul 1 WTA.

„O felicităm încă o dată pe Simona Halep, ale cărei evoluţii incredibile pe terenurile de tenis i-au adus primul loc mondial la finalul anului pentru a doua oară consecutiv. Câştigarea primul titlu de Grand Slam la Roland Garros a fost doar una dintre numeroasele realizări deosebite ale Simonei în 2018, pe care aşteptăm să participe şi anul viitor, în luna februarie, la turneul Dubai Duty Free Tennis Championships”, a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedinte executiv şi CEO al Dubai Duty Free, sponsor al clasamentului WTA la finalul anului.

„Felicitări Simonei Halep, care şi-a asigurat locul 1 WTA la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv. Halep a fost pe primul loc în 2018 cu excepţia a patru săptămâni”, a notat WTA Insider.

„Să închei sezonul pe primul loc anul trecut a fost o imensă onoare pentru mine. Să o fac a doua oară, în 2018, reprezintă o realizare specială, mai ales în anul în care am câştigat primul meu turneu de Grand Slam din carieră. Să pot să-mi văd numele din nou alături de alte legende ale tenisului mondial care au fost pe locul întâi la finalul anului mă face foarte mândră", a declarat Simona Halep, conform site-ului www.wtatennis.com.



12