„Son of Saul”, nominalizat la Oscar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Son of Saul”, nominalizat la Oscar

Cultură 14 Ianuarie 2016 / 17:27 798 accesări
Actorul român Levente Molnar

Actorul român Levente Molnar

După ce pe 10 ianuarie a obținut un Glob de Aur, pentru „cel mai bun film străin”, lungmetrajul de debut al lui Laszlo Nemes, cu actorul român Levente Molnar în distribuţie, a fost nominalizat la ediţia din 2016 a premiilor Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.

Nominalizările pentru cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar au fost anunţate joi, într-o conferinţă de presă, care a avut loc la Los Angeles. Conferinţa a fost difuzată în direct pe site-ul Academiei de film americane, instituţia care decernează premiile Oscar.

În cursa pentru „cel mai bun film” au intrat lungmetrajele: „The Big Short”, de Adam McKay, „Bridge of Spies”, de Steven Spielberg, „Brooklyn”, de John Crowley, „Mad Max: Fury Road”, de George Miller, „The Martian”, de Ridley Scott, „The Revenant”, de Alejandro Gonzalez Inarritu, „Room”, de Lenny Abrahamson și „Spotlight”, de Tom McCarthy.

La categoria „cea mai bună regie” au fost nominalizați Alejandro Gonzalez Inarritu, Adam McKay, George Miller, Lenny Abrahanmson și Tom McCarthy.

Premiul Oscar pentru „cel mai bun actor în rol principal” ar putea ajunge la: Bryan Cranston, pentru rolul din „Trumbo”, Matt Damon, pentru interpretarea din „The Martian”, Leonardo DiCaprio, pentru „The Revenant”, Michael Fassbender, pentru „Steve Jobs” și Eddie Redmayne, pentru „The Danish Girl”.

Gala Premiilor Oscar 2016 va avea loc pe 28 februarie, la Los Angeles, putând fi urmărită în direct, și în România.

Citește și:

Un Glob de Aur pentru „Son of Saul”

Gala premiilor Oscar, transmisă în direct și în România

Nouă țări în cursa nominalizărilor la premiile Oscar pentru cel mai bun film străin



12