Stop cruzimilor! „În România, când un animal este torturat, lumea se bucură“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Semnați petiția împotriva abuzurilor!

Stop cruzimilor! „În România, când un animal este torturat, lumea se bucură“

Eveniment 01 Septembrie 2016 / 10:11 9265 accesări

Iubitorii de animale din România au ajuns la limita răbdării! Mulți dintre ei s-au îmbolnăvit după ce au fost martori la nenumărate abuzuri și acte de o cruzime fără margini îndreptate împotriva animalelor. Din acest motiv, mai mulți cetățeni revoltați au demarat o petiție online intitulată „Poliţia Română trebuie să pedepsească abuzatorii animalelor!“. Documentul a strâns deja mii de susținători! Vorbim despre oameni care își doresc ca țara noastră, membră a Uniunii Europene să se integreze odată și în lumea civilizată a țărilor care apără drepturile necuvântătoarelor.

„În România, când un animal este torturat, toată lumea se bucură. Recent, un comentariu spunea că toate ţările au violatori, pedofili şi criminali, ca şi cum asta ar trebui să fie ceva normal şi nu ar trebui să ne îngrijoreze. Însă cei care fac rău oamenilor au început întotdeauna prin a face rău animalelor. Vitezomanii îşi încearcă puterile maşinilor pe animale, sfârşind prin a ucide oameni chiar şi pe trecerile de pietoni. Ucigaşul de la coafor tortura câini în timpul liber. Daca era pedepsit, soţia lui era acum în viaţă. Un bătrân a fost ucis de un adolescent de 15 ani, care, în urmă cu un an, a maltratat un câine. Lista este foarte lungă şi trebuie să ne gândim la toate vieţile copiilor, femeilor şi bătrânilor care ar fi putut fi salvate daca Poliţia ar fi oprit la timp criminalii când ucideau sau torturau animale. Dacă Poliţia ar fi acţionat la timp în loc să râdă, să facă pierdute plângerile cu privire la abuzurile comise de oameni împotriva animalelor, viaţa a sute de mii de oameni era protejată“ se arată în textul petiție.

Cei care militează pentru drepturile animalelor spun că Poliția Română trebuie să ia exemplul dat de autorităților din alte state.

„ În toate ţările civilizate, cei care maltratează sau ucid cu cruzime animalele sunt aspru pedepsiţi de către poliţie. Astfel, au fost salvate vieţile a milioane de femei şi copii, care au fost protejaţi de viitori criminali, pedofili, violatori. Un studiu al FBI a dovedit ca peste 70% dintre cei care au abuzat, violat sau ucis copii, femei, bătrâni, în general persoane care nu se pot apăra, aşa cum nici animalele nu o pot face, au început prin a maltrata sau a ucide animalele cu sadism“, spun iniţiatorii petiţiei.

Citește și:

Câini și pisici otrăviți în Valu lui Traian! Primarul reacționează în urma anchetei!

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.6482 secunde