SUA relansează cursa înarmării! Ce face China?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SUA relansează cursa înarmării! Ce face China?
Externe 20 August 2019 / 17:27 200 accesări 0 comentarii

Testul american cu rachetă convenţională de croazieră cu rază de acţiune medie va relansa cursa înarmării, şi-a exprimat marţi regretul guvernul chinez, atenţionând împotriva unei "escaladări a confruntărilor militare", informează AFP, potrivit agerpres.ro. Testul SUA efectuat duminică în largul Californiei "va avea consecinţe negative grave pentru securitatea regională şi internaţională", a avertizat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang.

Tirul de rachetă, întreprins la mai puţin de trei săptămâni după expirarea Tratatului privind forţele nucleare cu rază intermediară (INF), denunţat de SUA, "demonstrează că adevăratul scop al retragerii americane era (...) de a avansa fără reţineri spre dezvoltarea de rachete şi de a lupta pentru (a deţine) superioritatea militară unilaterală", a declarat Geng. În termeni foarte similari celor folosiţi mai devreme marţi de Federaţia Rusă, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a apreciat că gestul Washingtonului "va relansa cursa înarmării şi va duce la o escaladare a confruntărilor militare, ceea ce va avea consecinţe negative pentru securitatea regională şi internaţională".

Pentagonul a anunţat luni că armata americană a efectuat duminică un test cu rachetă convenţională de croazieră cu rază medie de acţiune, lansată de pe coasta sa vestică. Testele cu acest tip de rachetă ar fi fost interzise prin INF, din care SUA s-au retras pe 2 august, acuzând Rusia de încălcarea lui. Testul a fost efectuat de pe insula San Nicolas, duminică la ora locală 14:30, a precizat Pentagonul.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1901 secunde