Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 20 Februarie 2008 / 00:00 470 accesări

SUA – Recurs respins

Curtea Supremă a SUA a refuzat, marţi, să se sesizeze într-un recurs împotriva interceptărilor telefonice fără mandat în cadrul combaterii terorismului, într-un caz a cărui miză era să decidă cine are dreptul să depună plîngere. Programul, creat de preşedinte după 11 septembrie, autorizează agenţia de informaţii electronice (NSA) ca, în caz de suspiciuni de legături cu terorismul, să supravegheze, fără mandat specific, conversaţiile telefonice şi e-mailurile schimbate de o persoană din SUA cu persoane din străinătate. Măsura se află în prezent în centrul unei confruntări dintre Congres şi Casa Albă, care cere o lege de validare definitivă a programului şi încetarea procedurilor judiciare în curs. O primă serie de proceduri judiciare vizează direct NSA. Astfel, în 2006, avocaţi, jurnalişti şi profesori au depus plîngeri, explicînd că riscă să fie urmăriţi din cauza contactelor lor frecvente cu Orientul Mijlociu. Potrivit reclamanţilor, acest risc le încalcă pe de o parte dreptul la viaţă privată, iar pe de altă parte libertatea de exprimare, limitîndu-le capacitatea de comunicare cu sursele sau clienţii lor. Judecătorul a decis iniţial încetarea imediată a programului, dar o curte de apel a apreciat în iulie că prima instanţă nu ar fi trebuit să se pronunţe pe fond, pentru că reclamanţii nu au dovedit că le sînt urmărite convorbirile. Marţi, Curtea Supremă a refuzat să se sesizeze în acest caz, validînd definitiv, în acest fel, decizia din apel. Aşa cum are obiceiul, Curtea, care nu examinează decît cîteva zeci de cazuri din cele cîteva mii care îi sînt prezentate anual, nu şi-a explicat refuzul.

Italia – A fost arestat unul dintre cei mai importanţi responsabili ai Mafiei

Poliţia italiană l-a arestat, luni, pe Pasquale Condello, unul dintre cei mai importanţi responsabili ai Mafiei din Calabria. Candello, în vîrstă de 57 de ani, era căutat de autorităţi încă de la sfîrşitul anilor \'80. Numit ”Il Supremo”, Pasquale Candello a fost condamnat în absenţă la închisoare pe viaţă, pentru uciderea în 1989 a unui fost preşedinte al Căilor Ferate italiene. El figura pe lista celor mai căutaţi 30 de infractori din Italia şi era considerat cel mai important responsabil al Mafiei calabreze. Ministrul de Interne, Giuliano Amato, a salutat acţiunea poliţiei, susţinînd că ”este o zi mare pentru Calabria şi lupta împotriva crimei organizate”.

Ucraina – Premierul, la Moscova

Premierul pro-occidental ucrainean, Iulia Timoşenko, se va întîlni, astăzi, la Moscova, cu omologul său rus, Viktor Zubkov, pentru a discuta despre livrările de gaz rusesc către Ucraina, subiect asupra căruia persistă divergenţe chiar şi după anunţarea unui acord la 12 februarie. O delegaţie a companiei ucrainene a gazului Naftogaz este de asemenea aşteptată la sediul Gazprom. Vladimir Putin şi Viktor Iuşcenko au anunţat, la 12 februarie, un acord de principiu pentru a pune capăt crizei gazului dintre cele două ţări şi ameninţărilor Gazprom de a tăia aprovizionarea Ucrainei cu gaz rusesc, din cauza unei datorii. Gazprom intenţionase să reducă cu un sfert aprovizionarea Ucrainei, dacă această ţară nu îşi onora datoriile de un miliard şi jumătate de dolari.

Armenia – Alegeri prezidenţiale

Ieri s-au desfăşurat, în Armenia, alegeri prezidenţiale. Principalul favorit, candidatul puterii, actualul prim-ministru Serge Sarkissian, a fost anunţat cîştigător după rezultatele primelor exit-poll-uri. Urnele au rămas deschise pentru cei aproximativ 2,3 milioane de alegători armeni pînă la ora locală 20. Mica republică ex-sovietică, susţinută în principal de diasporă, a fost condusă în ultimii zece de ani de Robert Kocharian. După două mandate consecutive, el nu mai poate candida la prima funcţie în stat. Dacă premierul va reuşi să obţină peste jumătate din sufragii va fi declarat cîştigător fără organizarea unui al doilea tur de scrutin. Primele exit-poll-uri îl creditau pe Sarkissian cu 57,1% din voturi. Alegerile sînt urmărite de aproape 600 de observatori dintre care şi cei ai OSCE. Aceştia urmează să prezinte, astăzi, un raport asupra desfăşurării scrutinului.

FYROM – O nouă propunere ONU

Mediatorul ONU pentru denumirea oficială a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, FYROM, Matthew Nimetz, a prezentat, marţi, la Atena, guvernelor grec şi macedonean, o nouă propunere pentru a rezolva disputa lor, cu două luni înainte de summit-ul NATO de la Bucureşti, crucial pentru fosta republică iugoslavă. Grecia blochează din 1991 recunoaşterea internaţională a Macedoniei sub acest nume, considerînd că acesta aparţine exclusiv patrimoniului său naţional. Nimetz a făcut apel către cele două guverne să profite de ocazie pentru a rezolva conflictul, ”ţinînd cont de mediul şi de climatul din regiune”. Mediatorul a refuzat să ofere detalii privind conţinutul propunerii sale, dar, potrivit presei elene, este vorba de două nume pentru fosta republică iugoslavă: unul care va fi utilizat în raporturile cu Grecia şi cu organizaţiile internaţionale şi celălalt - Republica Macedoniei - pentru uz intern şi în relaţiile bilaterale. Ţara a fost admisă în 1993 în ONU cu numele provizoriu de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar Atena a ameninţat că îşi va folosi dreptul de veto faţă de aderarea acesteia la NATO, dacă nu va fi găsit un compromis pînă la summit-ul de la Bucureşti, în 2 aprilie. ONU mediază acest dosar din 1993, deocamdată fără succes. Între timp, peste 100 de ţări, printre care SUA, China şi Rusia, au recunoscut micul stat sub numele de Republica Macedonia.

Rusia – Abuz ministerial

Un judecător rus a decis marţi că fostul ministru al Energiei, Evgheni Adamov, a abuzat de funcţia sa şi a sustras fonduri de la buget. Cazul are ramificaţii în SUA şi Elveţia. Adamov este acuzat de procurorii americani de folosirea necorespunzătoare a unui ajutor de nouă milioane de dolari pentru îmbunătăţirea siguranţei reactoarelor nucleare, la sfîrşitul anilor \'90. Procurorii ruşi l-au acuzat, luna trecută, pe Adamov, precum şi alte două persoane, de fraudă şi abuz în serviciu. Adamov a făcut obiectul unui scandal pe teme de extrădare între Rusia şi SUA, după ce a fost arestat în Elveţia, în mai 2005, unde se dusese pentru a-şi vizita fiica. Decizia Elveţiei de a-l extrăda în Rusia a iritat SUA, care doreau să-l judece pe Adamov pe teritoriul american.

Egipt – Scandalul caricaturilor continuă

Guvernul egiptean l-a convocat pe ambasadorul Danemarcei la Cairo pentru a protesta în legătură cu caricaturile cu Profetul Mahomed apărute în presa daneză. Ministerul egiptean al Informării a anunţat că a interzis difuzarea a patru publicaţii occidentale, printre care ”Wall Street Journal” şi ”The Observer”, pentru că acestea au preluat imaginile. În anul 2006 au avut loc numeroase proteste şi revolte în ţările musulmane în legătură cu aceste caricaturi, una dintre ele înfăţişîndu-l pe Profetul Mahomed cu un turban care seamănă cu o bombă pe cap. Cel puţin 50 de persoane au fost ucise în atacuri vizînd trei ambasade ale Danemarcei. Asociaţia Egipteană de Fotbal a anunţat marţi că a anulat două meciuri amicale dintre echipele de tineret daneză şi egipteană, din cauza caricaturilor. Danemarca era cunoscută în Egipt şi în Orientul Mijlociu în special pentru produsele lactate şi pentru fostul fotbalist Peter Schmeichel, pînă cînd ziarul ”Jyllands-Posten” a publicat caricaturile, în anul 2005. Potrivit unui sondaj realizat de o agenţie guvernamentală, în octombrie 2006, majoritatea egiptenilor consideră Danemarca un stat ostil, după Israel, cu care Cairo a purtat patru războaie. Peste 5.000 de studenţi egipteni au manifestat, ieri, împotriva publicării în presa daneză a unei caricaturi a profetului Mahomed şi au cerut boicotarea produselor daneze. În total, 27 de ziare daneze, printre care trei cotidiane naţionale mari, au publicat, săptămîna trecută, în numele libertăţii de exprimare, caricatura cu Mahomed.



12