„Thriller“ la Casa Albă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Thriller“ la Casa Albă

Externe 01 Noiembrie 2016 / 14:08 548 accesări

Președintele SUA, Barack Obama, a petrecut ultima noapte de Halloween la Casa Albă, savurând din plin fiecare clipă, în compania familiei și a colaboratorilor. Acesta a făcut o serie de glume și a dansat pe celebra piesă ”Thriller” al lui Michael Jackson, potrivit ”USA Today”, citat de B1tv. ”Voi, băieți, arătați cu toții înfricoșător, groaznic, mișto sau oricum încercați voi să arătați”, le-a spus Obama copiilor veniți să primească dulciuri, deghizați în personajele lor de groază favorite. Liderul de la Casa Albă nu a uitat să glumească și pe seama programului de alimentație sănătoasă lansat de soția sa, Michelle, cerându-le părinților să uite de acest program în noaptea de Halloween, când toți copiii primesc dulciuri. Michelle Obama a fost și ea de acord cu îndemnul soțului său, decretând... bomboane pentru toată lumea. Președintele nu a uitat să glumească și pe seama nivelului crescut de glicemie de la dulciuri și a energiei cu care urmau să se ducă la culcare cei mici, după vizitele de Halloween, spre... groaza părinților care a doua zi mergeau la serviciu.

Familia Obama a decorat Casa Albă într-un fel specific sărbătorii de Halloween și a primit peste 4.000 de persoane pentru cunoscutul obicei, cea mai mare parte fiind elevi din 15 școli primare din Washington și familii de militari. Alegând să poarte costume ale unor persoanje cât mai diferite, aceștia au primit tot felul de dulciuri din partea președintelui. La petrecerea de Halloween, Barack Obama a fost foarte inspirat în alegerea costumului, optând să fie chiar... președintele Statelor Unite. Personaj de groază?!



12