Trenuri care trec prin Constanța, anulate. Vezi de ce nu mai circulă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trenuri care trec prin Constanța, anulate. Vezi de ce nu mai circulă!

Social 29 Octombrie 2015 / 16:30 914 accesări

Dacă în următoarea perioadă intenționați să călătoriți cu trenul, ar fi bine să știți că mai multe dintre ele vor fi anulate. Vorbim de mai multe trenuri care circulă pe ruta Constanța - Mangalia și care vor fi anulate din cauza lucrărilor de reparaţie care au loc pe calea ferată. Mai precis, între 29 octombrie și 15 noiembrie va fi întreruptă circulația trenurilor R8384 - cu plecare la ora 8.15 din Mangalia şi sosire la ora 9.37 la Constanţa, R8385 - cu plecare la 9.45 din Constanţa şi sosire la ora 11.00 la Mangalia, R8386 - cu plecare la ora 11.25 din Mangalia şi sosire la 12.42 la Constanţa, precum şi R8387 - cu plecare la ora 12.17 din Constanţa şi sosire la 13.31 la Mangalia. De asemenea, pe 30 octombrie, dar și pe 2 și 3 noiembrie, nu vor mai circula trenurile R8383 - cu plecare la ora 7.52 din Constanţa și sosire la Mangalia la ora 9.21, R8388 - cu plecare la ora 14.00 din Mangalia și sosire la Constanţa la ora 15.23, R8389 - cu plecare din Constanţa la ora 14.30 și sosire la Mangalia la ora 15.56 și R8390 - cu plecare din Mangalia la ora 16.06 și sosire la Constanţa la ora 17.39. ”Din cauza lucrărilor, trenul R8392 din 2 și 3 noiembrie va aștepta în halta de mișcare Neptun 15 minute, până la redeschiderea liniei curente Neptun - Costinești, iar trenul R8391 din 30 octombrie, 2 și 3 noiembrie va aștepta în stația Eforie Sud 15 minute, până la redeschiderea porțiunii de linie din stația Costinești. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat”, se arată într-un comunicat CFR. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului din stații, săconsulte pagina de internet a companiei, www.cfrcalatori.ro, sau să sune la numerele de telefon: 021/9521, staţia Constanţa - 0721 952 000, Mangalia 0733 520 140.

Taguri articol


12