Trump a avut o aventură cu un fost model Playboy, deşi era căsătorit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trump a avut o aventură cu un fost model Playboy, deşi era căsătorit

Monden 23 Martie 2018 / 17:08 1046 accesări

Un nou scandal care îl are în centru pe Trump loveşte în imaginea, şi aşa destul de controversată, a preşedintelui american. Karen McDougal, un fost model Playboy, a declarat joi că a avut o aventură sexuală timp de zece luni cu preşedintele american Donald Trump şi că acesta a vrut să-i ofere bani. Când s-au petrecut faptele, Trump era deja căsătorit cu Melania, relatează site-ul televiziunii CNN, potrivit romaniatv.net.

Fosta vedetă Playboy a povestit despre relaţia cu Trump abia acum. McDougal, în vârstă de 46 de ani, susţine că l-a întâlnit pe Trump în 2006 la reşedinţa proprietarului revistei Playboy, apoi l-a însoţit pe miliardar în clădirea Trump Tower. La acea vreme, Trump era căsătorit de aproape doi ani cu modelul sloven Melania Knauss.

"Vă pot spune că ne-am văzut cel puţin de cinci ori pe lună, chiar mai mult. După ce am fost intimi, a încercat să mă plătească şi nu am ştiut cum să reacţionez la asta. Nu ştiu ce privire am avut, dar probabil a fost foarte tristă. I-am răspuns că nu sunt genul acela de femeie. M-a rănit că m-a privit astfel. Nu ştiu dacă a mai fost şi cu alte femei la acea vreme, dar eu credeam că sunt singura", a spus Karen McDougal într-un interviu pentru CNN.

Întrebată de către jurnalistul Anderson Cooper dacă regretă această situaţie faţă de Melania Trump, McDougal a răspuns: "Ce poţi să spui? Nu aş fi vrut să fiu în locul ei. La un moment dat, mă simţeam atât de vinovată. Era ceva care săpa înăuntrul meu". Fostul model Playboy susţine că preşedintele SUA a complimentat-o deseori comparând-o cu fiica lui cea mai mare, Ivanka Trump. "Mi-a spus că sunt frumoasă ca ea şi că sunt o fată inteligentă. A făcut destule comparaţii. Am auzit multe despre ea", a mai spus McDougal pentru CNN.

Casa Albă a emis un comunicat în care respinge declaraţiile lui Karen McDougal ca fiind neadevărate. Donald Trump nu a comentat deocamdată acest subiect.

Taguri articol


12