Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 06 Iunie 2011 / 00:00 877 accesări

CAMPIONATUL NAŢIONAL DE FOTBAL JUNIORI B

Formaţia de juniori B ai Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, pregătită de antrenorul Daniel Rădulescu, a ratat calificarea în semifinalele Campionatului Naţional. Duminică, în partida decisivă din Grupa A, disputată la Ovidiu, Viitorul a pierdut, scor 0-1, duelul cu Dinamo Bucureşti, echipă care s-a calificat în semifinale. În cealaltă partidă: LPS Piteşti - Sporting Lisabona 4-1. Clasament Grupa A: 1. Dinamo 12p, 2. Viitorul 8p, 3. LPS 4p; 4. Sporting 0p. Nici juniorii republicani B ai ACSSF Şcoala de Fotbal FC Farul 2010 Constanţa nu au obţinut biletele pentru semifinale, încheind pe ultimul loc turneul zonal desfăşurat la Iaşi. După ce au pierdut de două ori consecutiv la lovituri de departajare, elevii lui Ion Constantinescu au cedat, duminică, cu 1-2 în disputa cu Steaua Bucureşti, unicul gol al Farului fiind marcat de Pîslaru. În celălalt meci al grupei: Noua Generaţie Iaşi - Petrolul Ploieşti 1-1 (7-8 la lovituri de departajare). Clasament final: 1. Petrolul 8p, 2. Steaua 8p, 3. Noua Generaţie 3p, 4. Farul 2p.

PETROLUL A REVENIT ÎN PRIMUL EŞALON

Rezultatele partidelor disputate sâmbătă, în etapa a 30-a a Ligii a II-a la fotbal, Seria a 2-a: UT Arad - Poli Iaşi 2-2, FC Argeş - Unirea Alba Iulia 0-1, Petrolul Ploieşti - CSM Rm. Vîlcea 2-0, Gaz Metan CFR Craiova - FC Bihor 2-4, Arieşul Turda - Dacia Mioveni 3-5, Voinţa Sibiu - ACU Arad 4-0, ALRO Slatina - FC Silvania 3-0. Clasament: 1. Petrolul 59p, 2. FC Bihor 58p, 3. Dacia Mioveni 57p, 4. Voinţa Sibiu 50p, 5. ALRO Slatina 48p, 6. Poli Iaşi 47p, 7. CSM Rm. Vîlcea 36p, 8. UT Arad 35p, 9. Arieşul Turda 33p, 10. Gaz Metan CFR Craiova 31p, 11. Unirea Alba Iulia 30p, 12. FC Argeş 29p, 13. Mureşul Deva 26p, 14. ACU Arad 25p, 15. FC Silvania 10p. Dacă Petrolul Ploieşti, ocupanta primului loc, şi-a asigurat promovarea în Liga 1, a doua clasată, FC Bihor, ar putea să nu aibă drept de promovare, deoarece se află în insolvenţă financiară. În prima fază comisia de licenţiere a FRF a dat “undă verde”, dar FRF a făcut recurs, astfel că o decizie finală se va lua pe 20 iunie.

NAŢIONALA DE FUTSAL, ÎNVINSĂ DE BRAZILIA

Echipa naţională de futsal a României a jucat săptămâna trecută în turneul amical găzduit de oraşul chinez Hangzhou, truneu la care au participat cinci echipe. Înaintea meciurilor desfăşurate aseară, în ultima etapă, Brazilia era deja câştigătoare a turneului, cu 9p, urmată de Iran 5p (4 jocuri), Japonia 4p, România 4p şi China 0p. După ce au învins China cu 3-2, tricolorii au remizat cu Iranul (3-3) şi au pierdut în faţa Braziliei (1-9). Aseară, România a întâlnit naţionala Japoniei, într-un meci decisiv pentru stabilirea ocupantei locului 2.

NEŞU ÎŞI POATE MIŞCA MÂNA DREAPTĂ ŞI PICIORUL DREPT

Pe site-ul oficial al clubului olandez FC Utrecht a fost postat un mesaj plin de optimism: „Mihai Neşu îşi simte şi chiar îşi poate mişca mâna dreaptă!” „Este un progres incredibil, o veste extraordinară\", a spus şi medicul clubului, Frank van Hellemondt. Sâmbătă, Neşu a reuşit să-şi mişte şi piciorul drept, astfel că medicii olandezi se gândesc deja să-l mute la clinica de recuperare “De Hoogstraad”.

HIMCINSCHI VA JUCA LA AEK ATENA

Fabian Himcinschi, vedeta naţionalei U-17 a României, va juca din sezonul viitor la AEK Atena. Unirea Alba Iulia a obţinut în schimbul lui suma de 150.000 de euro şi 15% dintr-un viitor transfer. Himcinschi a impresionat la naţionala Under 17 a României, reuşind să marcheze de opt ori în campania de calificare la Campionatul European şi o dată la turneul final din Serbia. Deşi a împlinit numai 17 ani în luna mai, Himcinschi a fost deja convocat la naţionala de tineret a României (U-21) pentru meciul cu Kazahstan.

AUR PENTRU DAN FÂŞIE LA CUPA MONDIALĂ DE JUDO

Dan Fâşie a cucerit medalia de aur la categoria 66 kg în cadrul Cupei Mondiale de judo la masculin, găzduită de Sala Polivalentă din Capitală. În finală, Dan Fâşie l-a învins pe francezul David Larose, prin ippon. Adrian Merge, la categoria 73 kg, a ocupat locul 7, iar ceilalţi judoka români care au evoluat sâmbătă nu s-au clasat între primii 7. Duminică au avut loc meciuri la categoriile 81, 90, 100 şi +100 kg.



12