Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Februarie 2010 / 00:00 716 accesări

VIITORUL CONSTANŢA, REMIZĂ CU POLI IAŞI

În ultimul joc de pregătire din cadrul cantonamentului din Antalya, Viitorul Constanţa a remizat, scor 1-1 (1-0), cu Politehnica Iaşi. Pentru Viitorul a deschis scorul Banoti (min. 32, din penalty), în timp ce pentru formaţia pregătită de Petre Grigoraş a egalat Nuno Viveiros, în min. 87. Iată şi echipa folosită de antrenorii constănţeni Cătălin Anghel şi Norbert Niţă: C. Popa (84 Buzbuchi) - Rusu (50 Mihociu), I. Posteucă (44 Militaru), Răvoiu (72 Şuta), Olteanu (55 I. Lupu) - Dimcea, Durbac (50 Evdochim), Banoti (55 I. Florea) - Roşu (55 Sandu), Stanciu (65 Gavra), Chiţu (77 Coteanu). Ultima partidă pentru Viitorul Constanţa în Turcia va avea loc, joi, de la ora 14.30, la Istanbul, cu echipa turcă de Liga a III-a Eyupspor. După încheierea partidei delegaţia constănţeană va reveni acasă. Tot ieri, echipa juniorilor republicani a Academiei “Gheorghe Hagi”, a învins, cu 2-1 (1-0), formaţia similară norvegiană MTC Baerum. Meciul a avut loc la Belek, iar pentru echipa pregătită de Ştefan Petcu au marcat Nicolescu şi Nicola.

ÎNFRÂNGERE PENTRU SĂGEATA STEJARU

Echipa pregătită de Aurel Şunda, Săgeata Stejaru, a fost învinsă, ieri, cu 3-2, de formaţia FC Vityaz Podolsk (Liga a II-a din Rusia), într-o partidă de verificare din cadrul cantonamentului din Antalya. Golurile echipei tulcene au fost reuşite de Şicu (min. 4) şi Chiţu (min. 80, din penalty). În min. 77, Ştefan Ciobanu a ratat o lovitură de la 11 m. În această după-amiază, de la ora 15.00, Săgeata Stejaru va întâlni formaţia Gornik Zabrze, de 14 ori campioană a Poloniei.

CHIVU SE POATE ANTRENA

Fundaşul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, care se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la cap la începutul lunii ianuarie, a primit acordul medicilor formaţiei milaneze pentru a reveni la antrenamente, informează cotidianul Gazzetta dello Sport. Publicaţia italiană adaugă că fundaşul român va reîncepe pregătirile cu un program gradual de recuperare, iar o posibilă revenire pe gazon s-ar putea produce la finalul lunii martie. Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, care a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.

MUTU, SUBIECT DE FILM

Reporterul italian al postului de televiziune Tele 7, Monica Ghezzi, care a realizat un material la Piteşti despre Adrian Mutu, a declarat, ieri, că povestea fotbalistului român al echipei AC Fiorentina va fi un mare succes. O echipă a postului de televiziune Tele 7 realizează la Piteşti un documentar despre viaţa internaţionalului român, ca urmare a depistării sale cu sibutramină la două controale doping desfăşurate în luna ianuarie. După două ore şi jumătate de filmări în casa părinţilor lui Mutu, unde părinţii acestuia au dat interviuri, echipa de filmare însoţită de tatăl fotbalistului, Spiridon Mutu, a plecat la Stadionul “Nicolae Dobrin” unde au discutat cu primul antrenor al acestuia, Mihai Ianovschi. Acasă la părinţii lui Mutu, italienii au filmat şi o încăpere special amenajată cu mai multe tricouri şi trofee. Printre tricourile din cameră este şi cel al fostului internaţional francez Claude Makelele pe care Mutu l-a primit după meciul din Cupa UEFA, FC Argeş - Celta Vigo. Ulterior, Mutu a ajuns coechipier cu Makelele la Chelsea Londra. Jurnaliştii italieni au putut filma şi cele şapte fotografii-tablou cu Mutu în care apărea în tricourile formaţiilor FC Argeş, Dinamo Bucureşti, Internazionale Milano, Chelsea Londra, Juventus Torino, AC Fiorentina şi echipa naţională a României.

PREFECTUL ŞI UN PROCUROR, PE STADION

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, s-au declarat de acord, ieri, cu modificările propuse la Legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, potrivit cărora la meciurile cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa prefectului şi a unui procuror. Prezent la dezbaterile din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, Mircea Sandu a spus că, în principiu, nu este de acord cu folosirea forţei, dar că sunt situaţii în care persoanele care provoacă trebuie să fie liniştite cu forţa, în mijloacele legale. La rândul său, secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a arătat că există o problemă cu justiţia. În opinia sa, huliganul este individul care săvârşeşte o infracţiune, iar infracţiunea înseamnă puşcărie. Potrivit unei propuneri legislative, care modifică Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, aflată în dezbaterea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, la meciurile cu grad ridicat de risc vor fi prezenţi un procuror şi prefectul sau un reprezentant al acestuia. Totodată, aprobarea prefectului privind intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice nu mai este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine sau a altor persoane se exercită violenţe, iar persoanele cărora le-a fost interzisă prezenţa pe stadioane vor trebui să se prezinte la circa de poliţie, jandarmerie sau punctul de frontieră cel mai apropiat de locul unde se află în momentul în care se desfăşoară meciurile.

BOLONI, UN ANTRENOR NEÎNSEMNAT

Mijlocaşul francez Olivier Dacourt, care şi-a reziliat luni contractul cu Standard Liege, a declarat că motivul pentru care a plecat de la formaţia belgiană este tehnicianul român Ladislau Boloni, pe care l-a numit “unul dintre cei mai neînsemnaţi antrenori pe care i-a avut”, informează rtlinfo.be. Dacourt şi Standard au decis de comun acord să pună capăt colaborării, după ce jucătorul semnase, în septembrie 2009, un contract valabil până în iunie, din postura de jucător liber după ce plecase de la Fulham. „Antrenorul nu m-a respectat. El a vrut să mă umilească. Boloni m-a ţinut în priză, sâmbătă şi duminică, ştiind că mă va trimite în tribune la meciul cu Genk. Boloni e unul dintre cei mai neînsemnaţi antrenori pe care i-am avut, în special din punct de vedere uman. Mai mult decât atât, el nu e nici ajutat, pentru că are un antrenor secund incompetent”, a declarat Dacourt. Jucătorul francez, în vârstă de 35 de ani, a criticat şi modul în care se desfăşurau antrenamentele. Format la Strasbourg (1992-1998), Dacourt a fost convocat de 21 de ori în echipa Franţei în perioada 2001-2004. El a mai jucat la Everton, Lens, Leeds, AS Roma, Inter şi Fulham.

BECKHAM NU UITĂ DE UNDE A PLECAT

Mijlocaşul englez al formaţiei italiene AC Milan, David Beckham, a declarat că nu ar sărbători un eventual gol marcat fostei sale echipe, Manchester United, în optimile de finală ale Ligii Campionilor (16 februarie - în Italia, 10 martie - în Anglia). „Când dai gol, emoţiile te copleşesc, dar nu cred că aş sărbători un gol marcat în poarta celor de la Manchester United. Îi respect pe suporterii acestui club. Relaţia mea cu ei este importantă pentru mine. Am avut şi perioade grele la Manchester, însă ei m-au susţinut întotdeauna. Chiar dacă nu mai joc pentru Manchester, rămân şi eu un suporter înfocat al echipei. Una dintre cele mai dure lovituri primite în viaţă a fost când a trebuit să accept că nu mai sunt fotbalist la United”, a spus Beckham, în revista oficială a grupării britanice. Beckham va fi, în premieră, adversarul echipei din Manchester, în optimile de finală ale Ligii Campionilor. „La meciul de la Manchester, vor fi mari emoţii pentru mine şi pentru familia mea”, a mai spus Beckham. În 13 ani jucaţi la Manchester United, David Beckham a adunat 394 meciuri, a marcat 85 de goluri, a câştigat de şase ori campionatul Angliei, de două ori Cupa Angliei şi o dată Liga Campionilor.

INFIRMERIE LA BARCELONA

După Yaya Toure şi Daniel Alves, s-a accidentat încă un jucător important de la FC Barcelona! Este vorba despre fundaşul Eric Abidal, care a fost nevoit să iasă din antrenament după ce a simţit dureri la adductorii piciorului stâng. Dacă internaţionalul francez nu va fi apt pentru meciul cu Atletico Madrid, programat duminică, atunci antrenorul Pep Guardiola se va confrunta cu o problemă gravă, având toţi fundaşii de bază indisponibili! Pique şi Marquez sunt suspendaţi, Dani Alves are o întindere musculară la gamba dreaptă (va lipsi de pe gazon aproximativ trei săptămâni), în timp ce Toure va sta doar două săptămâni, din cauza unei întinderi la gamba stângă. În plus, căpitanul Barcelonei, Carles Puyol, este şi el incert pentru meciul de pe “Vicente Calderon”. Guardiola i-a convocat de la tineret pe Bartra şi Fontas, ambii fundaşi centrali, pentru că în lot nu mai are decât trei apărători, pe Cigrinsky, Gabriel Milito şi Maxwell!

GASCOIGNE, ARESTAT DIN NOU

Fostul internaţional englez Paul Gascoigne a fost din nou arestat, luni seară, pentru a doua oară în două zile consecutive, a anunţat poliţia britanică. Fostul mijlocaş a fost reţinut împreună cu un alt bărbat, după ce poliţia a fost solicitată pentru o intervenţie la hotelul Blackwell Grange din Darlington, în nordul Angliei. Gascoigne a fost ulterior eliberat fără a i se aduce vreo acuzaţie, după ce a fost interogat asupra deranjării liniştii publice. În vârstă de 42 de ani, Gascoigne fusese arestat şi în weekend, după ce poliţia britanică l-a reţinut pentru că ar fi condus un autovehicul în stare de ebrietate.

NOUTĂŢI ÎN PROGRAMUL JO DE LA VANCOUVER

Ski-cross, feminin şi masculin, este singura disciplină nouă introdusă în programul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver, comparativ cu ediţia de la Torino, din 2006. Spectaculoasă şi imprevizibilă, proba de ski-cross este o cursă cot la cot între patru schiori, pe o coborâre sinuoasă şi cu obstacole. Începând din optimi, primii doi care trec linia de sosire sunt calificaţi în turul următor, până la finală. În rest, nicio disciplină nu a fost retrasă din program, însă au fost aduse câteva modificări probelor de combinată, la schi alpin şi nordic. La Torino, combinata nordică avea o probă de sprint (sărituri de la trambulina K-120 + 7,5 km schi fond) şi o probă numită “individuală” (sărituri K-90 m + 15 km fond). La Vancouver, sprintul a fost eliminat, însă rămân două probe individuale, una la trambulina de 90 m, cealaltă de 120 m. Schi fond se dispută acum pe distanţa de 10 km pentru ambele probe. De asemenea, se menţine şi proba pe echipe. La schi alpin, supercombinata va avea acum o singură manşă de slalom, pentru a fi organizată într-o singură zi, atât la feminin, cât şi la masculin. La Vancouver, manşa de slalom va avea loc în aceeaşi zi cu proba de coborâre.

PASIONAŢII DE SPORT POT SCHIA VIRTUAL PE PISTELE OLIMPICE DE LA VANCOUVER

Pasionaţii de sport pot schia virtual pe pistele olimpice de la Vancouver, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Iarnă (12-28 februarie), graţie unui joc 3D realizat de Spot Image, parte a grupului EADS-Astrium. Schiorii amatori au acces la pârtia virtuală accesând site-ul www.astrium.eads.net/fr. După ce urcă în partea superioară a pârtiilor, ei coboară şi se mişcă cu ajutorul tastaturii computerului personal. Spot Image, filială a Astrium specializată în exploatarea datelor colectate prin satelit, a reprodus virtual pârtiile olimpice prin “suprapunerea unei imagini obţinută de satelitul sud-corean Kompsat-2 pe o grilă care indică altitudinea fiecărui punct” al pistelor, potrivit unui comunicat. Imaginile în relief obţinute au fost inserate într-un spaţiu Google Earth Entreprise care autorizează deplasările interactive şi care permite şi fanilor sportului să trăiască senzaţiile pe care le au campionii olimpici.

DOI ATLEŢI BRITANICI, SUSPENDAŢI PENTRU CĂ AU REFUZAT UN CONTROL ANTIDOPING

Federaţie Britanică de Atletism (UKA) a anunţat suspendarea “cu titlu provizoriu” a doi sportivi de la aruncarea greutăţii, Kieren Kelly şi Jamie Stevenson, care au refuzat un control antidoping inopinat pe 9 ianuarie. Cei doi sportivi riscă doi ani de suspendare pentru încălcarea legislaţiei antidoping, dacă vor fi găsiţi vinovaţi. În vârstă de 23 de ani, Kieren Kelly a stabilit cele mai bune performanţe în 2009, în sală (19,02 m) şi în aer liber (18,83 m). Jamie Stevenson, în vârstă de 20 de ani, a reuşit în 2008 aruncări de 18,59 m (sală) şi 18,52 m (în aer liber).



12