Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 26 Martie 2009 / 00:00 830 accesări

Start în CN de tenis de masă pentru juniori pe echipe, la Constanţa

Constanţa devine capitala sportului cu minge de celuloid. După ce a gazduit etapa din Liga Europeană şi Campionatul Naţional de tenis de masă pentru seniori, oraşul care a dat echipelor naţionale cei mai talentaţi jucători gazduieşte, începînd de azi, şi Campionatul Naţional pentru juniori pe echipe. Competiţia ce reuneşte cele mai bune echipe de juniori din ţară debutează în această dimineaţă în sala de la LPS “Nicolae Rotaru”, Constanţa urmînd a fi reprezentată de cinci echipe (trei la feminin şi două la masculin). „Încercăm să înscriem cît mai multe echipe pentru că este o bună testare pentru sportivii de la această categorie”, a declarat antrenorul Viorel Filimon. Printre cei care vor participa se numără Cristina Hîrîci, Ioana Ghemeş, Lucian Munteanu, Tiberiu Marga sau Sedan Orazli. De altfel, sala de sport de la LPS “Nicolae Rotaru” a fost renovată, instalaţia de iluminat fiind modernizată şi adusă la normele cerute pentru a găzdui competiţiile de nivel naţional. „Într-adevăr sala a suferit unele modificări la instalaţia de iluminat, care acum este conformă cu cerinţele găzduiri unei competiţii de nivel naţional. Am fost ajutaţi pentru a realiza acest lucru de Primăria Municipiului Constanţa şi de magazinul Brick Constanţa şi le mulţumim pentru sprijinul acordat”, a dezvăluit Filimon.

Constantin Cioti va evolua la echipa spaniolă CajaSur

Jucătorul român de tenis de masă Constantin Cioti va evolua din sezonul viitor la echipa spaniolă CajaSur Priego, el fiind transferat de la formaţia germană Werder Bremen. Cioti s-a născut în 1983, la Constanţa, şi a fost campion european de juniori în 2000. El evoluează în naţionala României şi ocupă locul 97 în clasamentul mondial. „Cu acest transfer CajaSur Priego vrea să ajungă în Liga Campionilor în sezonul viitor, mai ales că a achiziţionat un jucător ce poate oferi rezultate bune, aşa cum a demonstrat la recentul turneu Pro-Tour din Germania, unde a reuşit să se impună în faţa danezului Michael Maze, numărul 5 mondial şi 4 în Europa”, scrie site-ul minuto90.com.

Micii piloţi constănţeni au concurat, din nou, în Italia

La sfîrşitul săptămînii trecute, pe circuitul de karting de la Siena (Italia), a avut loc “Coppa Internationale di Siena”, etapă inclusă în Campionatul Regional de Karting al Toscanei, competiţie la care au luat startul şi fraţii Cristian şi Adrian Martin, din Constanţa. După victoria din “Trofeul Primăverii” de la Lonato, Cristian Martin (8 ani) şi-a confirmat forma în zilele de antrenament, egalînd recordul pe un tur de circuit. Dar, cum sîmbătă dimineaţă a nins, organizatorii au decis anularea cursei de la clasa Baby, considerînd că este periculos pentru copii să ia startul. Piloţi de la clasa Mini au concurat însă, iar Adrian Martin (9 ani) a terminat calificările pe locul 7 în grupa sa (15 la general). În prima cursă, el s-a clasat al 7-lea, iar în a doua a ocupat poziţia a 16-a, din 30 de concurenţi. Următoarea competiţie la care vor lua startul Cristian şi Adrian Martin este o etapă din Campionatul Regional al Italiei, programată pe circuitul de la Sondrio, în perioada 28-29 martie.

Simona Halep a ratat calificarea în turul secund la La Palma

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, venită din calificări, a acces, marţi, în turul al doilea al turneului challenger de la La Palma (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Buzărnescu a învins-o, în runda inaugurală, cu 4-6, 6-4, 6-3, pe Julia Schruff (Germania), cap de serie nr. 2, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Jing-Jing Lu (China), care a trecut, cu 6-0, 6-1, de Teodora Mircici (Serbia). Constănţeanca Simona Halep, venită din calificări, a fost învinsă, în primul tur, cu 6-2, 7-6 (7/4), de Anastasija Sevastova (Letonia), a şasea favorită a competiţiei. Sportiva Alexandra Dulgheru, jucătoare venită din calificări, a fost întrecută, în runda inaugurală, cu 6-3, 7-6 (7/4), de Silvia Soler-Espinosa (Spania), cap de serie nr. 7. În proba de dublu, perechea Alexandra Dulgheru / Elizabeth Thomas (România / Marea Britanie) a învins, în primul tur, cu 6-4, 6-1, cuplul portughez Catarina Ferreira / Maria Joao Koehler şi va juca, în sferturile de finală, cu perechea chineză Jing-Jing Lu / Sheng-Nan Sun, cap de serie nr. 2. Perechea Marius Copil / Ivo Klec (România / Slovacia) a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Sarajevo (Bosnia), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Copil şi Klec au fost învinşi, în runda inaugurală, cu 6-7 (2/7), 6-1, 10-5, de cuplul James Auckland / Rogier Wassen (Marea Britanie / Olanda), cap de serie nr. 1.

Bute a fost numit membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei

Campionul mondial IBF la categoria supermijlocie, Lucian Bute, a fost numit membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei (IPA), regiunea Galaţi, cu ocazia sărbătoririi zilei Poliţiei Române. După ce comisarul Fănel Aramă l-a numit membru, Lucian Bute a declarat: „Mă bucur pentru această distincţie, e o zi specială pentru mine, sînt onorat. Vă voi reprezenta cu cinste pe toate meridianele lumii”. Bute a cucerit titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în octombrie 2007, iar pe 13 martie şi-a apărat pentru a treia oară centura, pe care a păstrat-o după ce l-a învins pe columbianul Fulgencio Zuniga prin KO tehnic.

Victorii aşteptate pentru Oţelul Galaţi, Rulmentul Braşov şi UCM Reşiţa

Echipa de handbal feminin Oţelul Galaţi a învins, ieri, în deplasare, cu 40-30 (24-13), formaţia U. Jolidon Cluj, într-un meci restant din etapa a 19-a a Ligii Naţionale. În cealaltă partidă restantă din etapaa 19-a, Rulmentul Braşov s-a impus, la Slatina, cu 44-32 (18-24), în faţa formaţiei locale KZN. Tot miercuri, UCM Reşiţa a jucat în devans jocul din etapa a 22-a a Ligii Naţionale masculine, învingînd, cu 43-21 (22-8), pe CS H&V Piteşti. Şi alte partide sînt reprogramate din rundei a 22-a a LN de handbal masculin, sîmbătă fiind programate doar trei meciuri: Poli Izometal Timişoara - CSM Medgidia, Energia Pandurii Tg. Jiu - HC Odorhei şi CSM Oradea - Minaur Baia Mare. Celelalte partide se vor juca astfel - miercuri, 1 aprilie, ora 17.00: Bucovina Suceava - Steaua Bucureşti; miercuri, 15 aprilie, ora 17.00: Ştiinţa Bacău - U. Transilvania Cluj; ora 17.30: Dinamo Bucureşti - HCM Constanţa. Sîmbătă, patru echipe masculine româneşti au programate meciurile tur din sferturile de finală ale cupelor europene - în Cupa Cupelor: Pevafersa Valladolid (Spania) - HCM Constanţa, ora 21.00; în Challenge Cup: UCM Reşiţa - RK Proleter Naftogas (Serbia), ora 19.00; UHK Krems (Austria) - Bucovina Suceava, ora 20.00; BSV Bern Muri (Elveţia) - Ştiinţa Bacău, ora 18.30.



12