Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Septembrie 2007 / 00:00 667 accesări

Naţionala României a început pregătirea meciurilor cu Belarus şi Germania

Ieri, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, selecţionerul Victor Piţurcă a sunat adunarea în vederea partidelor pe care Naţionala României le va susţine în compania echipei Belarus, pe 8 septembrie, de la ora 19.00, pe stadionul “Dinamo” din Minsk, în cadrul preliminariilor EURO 2008, şi în compania Germaniei, pe 12 septembrie, de la ora 21.30, într-un meci amical, pe stadionul “Rhein Energie” din Koln. Jucătorul Dan Matei, de la Gloria Bistriţa, a fost convocat în premieră, în timp ce mijlocaşul echipei CFR Cluj, Eugen Trică, revine în prima reprezentativă după şapte ani. Trică a mai fost convocat de două ori la Naţionala României, în 1999 - la un meci cu Estonia şi în 2000 - la o partidă cu Ucraina. Dintre jucătorii din străinătate convocaţi iniţial, s-a renunţat din diferite motive la Contra (Getafe), Roşu (Huelva), Alin Stoica (Gent) şi Daniel Niculae (Auxerre). Cei 22 de jucători convocaţi sînt următorii - portari: Lobonţ (Dinamo) şi D. Coman (Rapid); fundaşi: P. Marin (Steaua), D. Matei (Gloria Bistriţa), Tamaş (Auxerre), D. Goian (Steaua), Chivu (Internazionale Milano), M. Constantin (Rapid), Raţ (Şahtior Doneţk) şi Ştefan Radu (Dinamo); mijlocaşi: Fl. Petre (ŢSKA Sofia), Nicoliţă (Steaua), Codrea (Siena), N. Dică (Steaua), Ov. Petre (Steaua), D. Munteanu (FC Vaslui), Trică (CFR Cluj), Ad. Cristea (Dinamo); atacanţi: Adrian Mutu (Fiorentina), G. Bucur (Poli Timişoara), Marica (VfB Stuttgart) şi Sg. Radu (VfL Wolfsburg). “Tricolorii” au efectuat aseară primul antrenament, unul de refacere.

Steaua a devansat Rapidul în clasamentul IFFHS

Steaua ocupă locul 52 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) pe luna august, dat publicităţii, luni, la Dusseldorf, devansînd Rapidul. Steaua a acumulat 148,5 puncte şi a înregistrat o urcare de 41 de locuri, devenind cea mai bine clasată echipă din România în acest top, în timp ce Rapid ocupă locul 56, cu 145,5 p, după ce a înregistrat o cădere de opt locuri. Dinamo se află pe poziţia 78, cu 131 p. Adversarele Stelei în Grupa H a Ligii Campionilor ocupă următoarele poziţii: Arsenal Londra - locul 23, FC Sevilla - primul loc, AEK Atena - locul 127 şi Slavia Praga - locul 122. Echipa FC Nurnberg, adversara Rapidului în primul tur al Cupei UEFA, se află pe locul 130, în timp ce suedezii de la Elfsborg, rivalii dinamoviştilor în UEFA, ocupă poziţia 182. FC Sevilla a stabilit un record prin faptul că a ocupat prima poziţie timp de 12 luni consecutive.

Thierry Henry a divorţat

Atacantul francez Thierry Henry, jucătorul echipei de fotbal FC Barcelona, a divorţat de soţia sa, modelul englez Claire Merry, cu care era căsătorit de patru ani. Separarea, pe care fotbalistul o anunţase în luna iunie, a fost oficializată luni, de către un tribunal din centrul Londrei, fosta doamnă Henry urmînd să primească o bună parte din averea internaţionalului francez, evaluată la 25 milioane lire sterline (37,5 milioane euro). Thierry Henry (30 de ani) şi Claire Merry (27 de ani) au o fetiţă în vîrstă de doi ani, Tea. Potrivit presei, ar putea fi vorba de cel mai scump divorţ al unui fotbalist. Claire Merry, cunoscută sub numele de manechin “Nicole” Merry, ar putea primi o bună parte din averea lui Thierry Henry, evaluată la 25 de milioane de lire sterline (37,5 milioane de euro). Cuplul avea o casă de lux în nordul Londrei, achiziţionată pentru circa şase milioane de lire sterline (9 milioane de euro) în 2002.

Nou mandat de arestare pe numele preşedintelui clubului Manchester City

Autorităţile thailandeze au emis, luni, noi mandate de arestare pentru fraudă pe numele fostului premier Thaksin Shinawatra, devenit în luna iulie preşedintele clubului Manchester City, şi al soţiei acestuia. Thaksin Shinawatra şi soţia sa Pojaman s-au refugiat în Marea Britanie. Pe numele lor mai fuseseră emise mandate de arestare în data de 14 august, în Thailanda, pentru un alt caz de corupţie. Autorităţile nu au exclus varianta începerii procedurilor de extrădare în cazul în care cuplul nu se va prezenta în faţa Curţii Supreme, în data de 25 septembrie, pentru o audiere. În legătură cu fostul premier thailandez au fost deschise aproximativ 12 anchete privind acte de corupţie, iar pînă în prezent nu a fost pronunţată nicio condamnare. Thaksin susţine că este nevinovat.

Interdicţii pentru poliţiştii chinezi înaintea Jocurilor Olimpice

China a lansat o campanie pentru îmbunătăţirea etichetei poliţiştilor din Beijing şi din alte oraşe ce vor găzdui probe din cadrul Jocurilor Olimpice. Conform noilor reguli, ofiţerii aflaţi în exerciţiul funcţiunii nu vor avea voie să fumeze, să mănînce sau să discute între ei. De asemenea, dacă se va constata că anumiţi poliţişti nu îşi poartă uniforma sau insigna corespunzător, aceştia vor fi sancţionaţi. Campania a fost lansată în oraşele Beijing, Shanghai, Qingdao, Shenyang, Tianjin şi Qinhuangdao şi va fi extinsă în principalele zone turistice din China, la începutul anului 2008. În luna iunie, poliţiştilor chinezi li s-a interzis să poarte bijuterii, să aibă barbă sau păr coafat ciudat. În ultimele luni, China a stabilit mai multe reguli de etichetă pentru a îmbunătăţi manierele angajaţilor din administraţia publică, ale şoferilor de taxi şi cetăţenilor de rînd.

Patroni din Formula 1 investesc în fotbalul englez

Clubul Queens Park Rangers, din liga a doua engleză, a dat ieri publicităţii detaliile cumpărării sale de către patronul echipei de Formula 1 Renault, Flavio Briatore, şi cel al F1, Bernie Ecclestone, valoarea tranzacţiei fiind de 21 de milioane de euro. Briatore şi Ecclestone au preluat clubul cu 1,5 milioane de euro, însă ei au trebuit să plătească şi datoriile grupării, care se ridicau la 19,5 milioane de euro. De asemenea, cei doi s-au angajat să pună la dispoziţia clubului 7,5 milioane de euro pentru cumpărarea unor jucători şi îşi propun ca formaţia QPR să ajungă în Premier League în următorii patru ani.

Chinezii şi arabii se bat pentru Manchester United

Purtătorul de cuvînt al familiei Glazer, proprietara lui Manchester United, a declarat că gruparea nu este de vînzare, în ciuda interesului arătat de miliardari din China şi Emiratele Arabe Unite. “Familia Glazer rămîne 100% fidelă planului pe termen lung cu privire la investiţiile făcute la club”, a precizat purtătorul de cuvînt al patronilor americani de pe “Old Trafford”. Glazer a cumpărat clubul Manchester United în anul 2005, suma totală ridicîndu-se la aproximativ 1,47 miliarde de dolari. Un consorţiu chinez este gata să plătească 1,5 miliarde de euro şi se pare că i-ar fi contactat pe proprietarii grupării campioane a Angliei.



12