Val de concedieri în Turcia, la un an după tentativa de puci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Val de concedieri în Turcia, la un an după tentativa de puci

Externe 15 Iulie 2017 / 10:38 548 accesări

Mii de polițiști, militari și angajați ai ministerelor au fost concediați vineri în Turcia, la un an de la tentativa de lovitură de stat, transmit agențiile de presă internaționale. Potrivit cotidianului Hurriyet, citat de AFP, un decret al guvernului de la Ankara vizează 7348 de persoane, dintre care 2303 polițiști. Bilanțul anului care a trecut de la puciul eșuat din 15 iulie 2016 a trecut de 150.000 de concedieri, iar 50.000 de oameni au fost arestați sub acuzația de apartenență la rețeaua clericului Fethullah Gulen, pe care regimul președintelui Recep Tayyip Erdogan îl consideră creierul tentativei de răsturnare a puterii din Turcia. Gulen, care trăiește în Statele Unite, a denunțat într-un comunicat "vânătoarea de vrăjitoare" și "persecuția fără precedent" împotriva mișcării sale. Cu câteva ore înainte de anunțul privind noul decret, Uniunea Europeană condamnase lovitura de stat, cerând totodată guvernului turc să respecte drepturile omului și statul de drept. Un comunicat comun al șefei politicii externe a UE, Federica Mogherini, și al comisarului european pentru extinderea Uniunii, Johannes Hahn, insistă că "respectul pentru drepturile omului, libertățile fundamentale și statul de drept sunt principii fundamentale ale Uniunii Europene. În calitate de partener cheie, țară candidată și membră a Consiliului Europei, Turcia a acceptat aceste principii". Potrivit oficialilor UE, Turcia este îndreptățită să îi aducă în fața justiției pe participanții la puci, în mod individual.



12