Victorie la Galați și CS Năvodari e din nou pe primul loc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Etapa a 6-a din DNS la rugby

Victorie la Galați și CS Năvodari e din nou pe primul loc

Sport 05 Noiembrie 2017 / 16:46 799 accesări
Veteranul Onal Agiacai a reușit singurul eseu marcat de CS Năvodari la Galați

Veteranul Onal Agiacai a reușit singurul eseu marcat de CS Năvodari la Galați

Sâmbătă, în Divizia Națională de seniori la rugby, s-au desfășurat meciurile contând pentru etapa a 6-a. Vicecampioana ediției trecute, CS Năvodari, a făcut uitate înfrângerile din rundele precedente, cu SCM Gloria Buzău și Știința Petroșani, reușind un succes la trei puncte diferență în meciul disputat pe terenul lui RCM Galați. Oaspeții s-au impus cu 14-11 (8-8), gazdele trebuind să se mulțumească doar cu punctul-bonus defensiv. Punctele formației constănțene au fost marcate de Agiacai (eseu), Trandafir (lovitură de pedeapsă) și Ignea (2 lovituri de pedeapsă). În urma acestei victorii, CS Năvodari a revenit pe primul loc al clasamentului, cu 20 de puncte, la fel ca RC Bârlad și SCM Gloria Buzău, dar cu punctaveraj net superior.

Au evoluat pentru CS Năvodari (antrenori Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase): Zapan, Bejan, Apetroae - Agiacai, Petreanu - M. Niță, Brașovianu, Ogea - Agapie, Trandafir - Grigoraș, Puișoru, Gheară, Ciubotariu - Perju. Au mai jucat: M. Burlacu, M. Croitoru, Barbu, Fl. Croitoriu, Ignea. Rezerve neutilizate: Strat, Toader, Porumb.

„Din păcate, nu reușim să transformăm în eseuri fazele pe care le creăm. Sâmbătă, la Galați, Agiacai a marcat eseu în minutul 2, apoi nu am mai reușit niciunul. Am avut multe faze în care am ajuns în 22-ul advers, dar ba am greșit noi, ba adversarii s-au apărat foarte bine. Ca să nu mai spun că am ratat transformarea eseului, patru lovituri de pedeapsă și un drop-gol. E bine că am câștigat, iar eu nu consider un dezastru că am pierdut două meciuri la rând. Nu uitați că am luat de fiecare dată bonus defensiv, iar punctele acelea ne-au permis să trecem din nou pe primul loc. La Galați am încercat să schimbăm ceva în echipă, am utilizat câțiva jucători noi, iar pe Bejan l-am folosit ca taloner, că aveam nevoie de o grămadă mai puternică. Oricum, acest campionat este mult mai puternic decât cel precedent, pentru că multe echipe s-au întărit, iar Tomitanii, care abia a promovat, are mulți jucători de Superligă în lot”, a declarat antrenorul Cristian Husea.

Celelalte rezultate din etapa a 6-a: Știința Petroșani - Tomitanii Constanța 15-26; CSU „Aurel Vlaicu” Arad - CSM Bucovina Suceava 21-19; RC Bârlad - SCM Gloria Buzău 31-25.

Clasament: 1. CS Năvodari 20p (punctaveraj 193-108); 2. RC Bârlad 20p/5j (161-106); 3. SCM Gloria Buzău 20p (145-119); 4. Știința Petroșani 15p (147-109); 5. Tomitanii Constanța 15p/4j (93-61); 6. RCM Galați 11p; 7. CSU „Aurel Vlaicu” Arad 5p; 8. CSM Bucovina Suceava 3p/5j.

Citește și:

A doua victorie pentru Tomitanii Constanța, chiar pe terenul liderului

CS Năvodari, învinsă în derby-ul cu Buzăul

Prima victorie în DNS pentru Tomitanii Constanța



12
Pagina a fost generata in 0.2364 secunde