Viitorul, învinsă de liderul Ligii 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viitorul, învinsă de liderul Ligii 1

Sport 13 Februarie 2012 / 00:00 670 accesări

FC Viitorul Constanţa a fost învinsă, sâmbătă, la Belek, de Dinamo Bucureşti, scor 3-1 (1-1), în primul meci din cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya. Cătălin Anghel a început meciul în deja cunoscutul 4-3-3, dar cu câteva inovaţii în cele trei compartimente pe care le-am putea regăsi şi în partidele oficiale. Astfel, dacă postul de fundaş dreapta este clar adjudecat de Ninu, în centrul devensivei a apărut şi Păcuraru alături de Larie, în timp ce Liviu Ştefan a fost încercat în banda stângă. În linia mediană au evoluat Lazăr, Onicaş şi Dică, cei trei foşti stelişti fiind clar favoriţi pentru titularizare, în timp ce căpitanul Cristocea a fost avansat în atac. Împotriva principalei candidate la titlu din acest an, Viitorul a deschis scorul în min. 23: Rusu a interceptat o pasă a lui Bălgrădeani, i-a pasat lui Nicolae Dică, iar acest a fructificat şansa oferită: 1-0 pentru Viitorul. Cele două echipe au intrat însă la egalitate la cabine, Marius Niculae egalând în min. 38 cu un şut din interiorul careului. Dinamoviştii au trecut în avantaj în min. 50, după ce Dănciulescu a înscris din careu, iar scorul final, 3-1 pentru Dinamo, a fost stabilit încă din în min. 56 de Cosmin Moţi, care a reluat cu capul în plasă în urma unui corner. Pentru Viitorul au evoluat: Bolboaşă (60 Buzbuchi) - Ninu, Larie, Păcuraru, L. Ştefan (60 Creţu) - Lazăr (52 Benzar), Onicaş (60 Iacob), N. Dică (65 Călinţaru) - V. Simion (46 A. Chiţu), V. Rusu (65 Pantelie), Cristocea (60 Cârstocea). Următorul meci amical al Viitorului în cantonamentul din Antalya va avea loc mâine, în compania liderului din Republica Moldova, Şerif Tiraspol.



12