Viteza face din nou victime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viteza face din nou victime

Eveniment 02 Martie 2007 / 00:00 10933 accesări

Un tînăr de numai 26 de ani şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident rutier petrecut, ieri seară, în Năvodari, iar trei persoane, aflate în maşină, au fost grav rănite. Poliţiştii spun că Paul Ionuţ Boboli se afla la volanul unui Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare CT 40 YZA şi, potrivit martorilor, rula cu viteză pe strada Nufărului, din Năvodari. La un moment dat, el a pierdut controlul direcţiei şi a intrat frontal într-unul dintre pilonii de susţinere ai Podului Taşaul. Cu aprox. 30 de metri înainte de impact, şoferul a depăşit un autoturism marca Skoda Felicia la volanul căruia se afla Constantin Onecic. Şoferul Skodei a declarat: “Cînd m-a depăşit, zbura pur şi simplu. Cred că între momentul în care m-a depăşit şi cel în care s-a izbit de pod nu a trecut mai mult de o secundă”. Impactul a fost atît de puternic încît pentru scoaterea şoferului din maşină a fost nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Plt. maj. Bogdan Oprica, unul dintre membrii echipei de descarcerare, a precizat: „Cînd am ajuns noi la faţa locului, trei dintre victime fuseseră deja scoase din maşină de către şoferii care se aflau în trafic. Noi am intervenit pentru scoaterea şoferului, pe care, din păcate, l-am găsit mort”. Ceilalţi pasageri din maşină, Valentin Dumitru de 20 de ani, Andreea Basturea, de 17 ani şi Mădălina Rădiş, de 20 de ani, toţi din Năvodari, au fost transportaţi cu două ambulanţe la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut accidentul.



12