Copii aduși cu mandat la instanță? CSM face verificări în cazul „Grădinița Groazei“!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copii aduși cu mandat la instanță? CSM face verificări în cazul „Grădinița Groazei“!

Justiție 12 Iulie 2016 / 13:46 3116 accesări

Alina Gabriela Jurubiță, vicepreședintele Judecătoriei Constanța

Alina Gabriela Jurubiță, vicepreședintele Judecătoriei Constanța

Este un caz fără precedent care a pus o comunitate întreagă pe jar! Magistratul constănțean Bogdan Alexandru Arhip, din cadrul Judecătoriei Constanța, vrea să aducă la instanță cu mandat copiii de cinci și șase ani care au fost agresați timp de luni întregi de educatoarele de la grădinița „Micul Regat". Magistratul a luat această decizie după ce părinții micuților au refuzat să-i aducă la Judecătoria Constanța, pentru a fi audiați. Familiile copiilor s-au revoltat atunci când au aflat despre hotărârea luată de judecător. Scandalul a ajuns până la președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, care a sesizat Inspecția Judiciară (IJ) în acest caz. Urmează ca IJ să facă verificări în legătură cu modul în care a acționat judecătorul Arhip. Părinții au cerut recuzarea magistratului. Au făcut-o degeaba!

„Marți au fost soluționate cele cinci cereri de recuzare formulate împotriva judecătorului. Acestea au fost respinse ca neîntemeiate. Trebuie să subliniem faptul că acești minori se constituie părți civile în dosar, iar părțile civile cer câte 100.000 de euro drept despăgubire. Copiii nu pot fi luați cu forța, dar dacă părinții se vor opune, iar mandatul de arestare nu va putea fi pus în aplicare, atunci aceștia pot risca o amendă judiciară ce poate ajunge și până la suma de 5.000 de lei", a declarat Alina Gabriela Jurubiță, vicepreședintele Judecătoriei Constanța.

Familiile se vor opune deciziei judecătorului indiferent de câte amenzi vor fi nevoite să plătească. „Cred că vom cere strămutarea. Cât despre următorul termen, de pe 22 iulie, clar nu vom merge, nu vom duce copiii la tribunal. Iar despre amenda de 5.000 de lei, ei bine, eu am plătit cu mult mai mult pentru tratamentul copilului, în urma experienței traumatizante de la grădiniță", a declarat mama unuia dintre copiii abuzați. Dacă decizia magistratului s-ar aplica, copiii ar urma să fie luați de la domicilii de jandarmi și duși la instanță. „În situaţia emiterii mandatelor, instituţia este obligată să aplice fără echivoc legea, dar va ţine cont de sensibilitatea situaţiei şi va acţiona cu maximă atenţie şi prudenţă. Este exclusă folosirea de către personal a cagulei, precum şi realizarea transportului cu autospeciale de ordine publică", a declarat maiorul Răzvan Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.

Specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor face echipă cu jandarmii pentru aducerea micuților la instanță. „Dacă se va emite mandatul și Jandarmeria ne va solicita prezența, vom deplasa specialiști care să pună în aplicare dispozițiile instanței de judecată. La un moment dat în cadrul acestui proces, DGASPC a arătat faptul că nu este în interesul minorilor să fie audiați", a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța. Scandalul de la „Micul Regat“ a izbucnit după ce unul dintre părinţii copiilor maltrataţi a intrat, întâmplător, în posesia imaginilor cu abuzurile petrecute în Centru. Unii micuţi au ajuns acasă plini de vânătăi. Mai mult, copiii primeau vin înainte de culcare, iar când se trezeau, li se dădea cafea. De asemenea, la ora de somn, erau loviţi ca să adoarmă.

Citește și:

Copiii maltrataţi în „Micul Regat”, traumatizaţi pe viaţă



12