Halep cunoaște adversara din sferturi la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Halep cunoaște adversara din sferturi la Australian Open

Sport 22 Ianuarie 2018 / 17:20 710 accesări
Simona Halep este pregătită pentru a face pasul în semifinale

Simona Halep este pregătită pentru a face pasul în semifinale

Pentru a ajunge în semifinalele primului turneu de Grand Slam al anului, Simona Halep o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia, locul 6 WTA și cap de serie nr. 6), care a trecut luni, în optimi, de Barbora Strycova (Cehia, locul 24 WTA și cap de serie nr. 20), cu scorul de 6-7 (5/7), 6-3, 6-2. Halep conduce cu scorul de 5-1 în întâlnirile directe cu Pliskova, ultimul succes al tenismenei constănțene fiind consemnat în 2017, în semifinalele de la Roland Garros, scor 6-4, 3-6, 6-3.

„Sunt bucuroasă pentru că mi-am putut regăsi ritmul, deoarece nu este uşor când eşti foarte obosită. Meciul următor nu va fi uşor, pentru că este în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam. Acum este din ce în ce mai greu. O să fie un nou meci, unul diferit”, a declarat Halep la conferința de presă care a avut loc după sucesul din optimi, 6-3, 6-2 cu japoneza Naomi Osaka (locul 72 WTA).

Celelalte întâlniri din sferturile de finală ale turneului feminin de la Melbourne sunt Angelique Kerber (Germania, locul 16 WTA şi cap de serie nr. 21) - Madison Keys (SUA, locul 20 WTA şi cap de serie nr. 17) - pe partea de tablou a Simonei Halep, Elise Mertens (Belgia, locul 37 WTA) - Elina Svitolina (Ucraina, locul 4 WTA şi cap de serie nr. 4) și Caroline Wozniacki (Danemarca, locul 2 WTA și cap de serie nr. 2) - Carla Suarez Navarro (Spania, locul 39 WTA).

În turneul de la Melbourne, în noapte de luni spre marți, în jurul orei 3.30, Irina Begu și Monica Niculescu, favoritele numărul 10, le vor înfrunta, în sferturile de finală ale probei de dublu de la Australian Open, pe americancele Jennifer Brady și Vania King.

Citește și:

Halep şi-a egalat cea mai bună performanţă la Australian Open



12