Mergea şi Bopanna s-au calificat în semifinale, la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Turneul Campionilor

Mergea şi Bopanna s-au calificat în semifinale, la Londra

Sport 17 Noiembrie 2015 / 16:45 479 accesări

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna, cap de serie nr. 8, a obținut, marți, al doilea succes consecutiv în Grupa A a Turneului Campionilor de la Londra. După ce i-au învins în prima etapă, cu 6-4, 6-3, pe fraţii gemeni americani Bob şi Mike Bryan, Mergea și Bopanna s-au impus, după 75 de minute de joc, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/5), în confruntarea cu dublul Jamie Murray / John Peers (Marea Britanie / Australia), cap de serie nr. 4. În setul secund, Mergea și Bopanna au condus cu 4-3, au fost egalați, iar în tie-break au revenit de la 2-4. În urma acestui succes, Mergea și Bopanna nu mai pot pierde calificarea în penultimul act al competiţiei de la O2 Arena. În ultimul meci din grupă, Mergea și Bopanna vor întâlni perechea italiană Simone Bolelli / Fabio Fognini, cap de serie nr. 5.

Mergea şi Bopanna şi-au asigurat 400 de puncte ATP şi un premiu total de 146.000 de dolari. Mergea participă în premieră la Turneul Campionilor, în timp ce Bopanna este pentru a treia oară prezent la finala sezonului, în 2012 cedând în ultimul act, când era în echipă cu compatriotul său Mahesh Bhupathi.

Citește și:

Tecău și Rojer, învingători în primul meci la Londra

Mergea şi Bopanna i-au învins pe fraţii Bryan

Tecău şi Mergea, în grupe diferite la Londra



12