Nurii Keirei Knightley, modificaţi pe computer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nurii Keirei Knightley, modificaţi pe computer

Monden 17 Iulie 2006 / 00:00 993 accesări

Tînăra vedetă britanică a declarat de curînd că sînii ei sînt modificaţi pe computer pentru a părea mai generoşi pe afişele şi în materialele de promovare ale filmelor sale care rulează în Statele Unite. Keira Knightley a recunoscut că invidiază actriţe precum Scarlett Johansson, care au un corp cu forme generoase şi a povestit că, deşi natura nu a înzestrat-o cu forme de invidiat, fanii ei din Statele Unite o văd altfel decît în realitate. Vedeta de 21 de ani a declarat că, în cadrul mai multor campanii de promovare pentru filmele sale, sînii i-au fost modificaţi cu ajutorul unor programe de calculator, imaginile obţinute fiind utilizate în materialele publicitare distribuite în Statele Unite. Directorii de studio şi editorii de reviste au decis ca, în loc să o prezinte aşa cum este în realitate, să îi modifice aspectul sînilor pe computer pentru a avea un impact mai mare asupra audienţei americane.

Vizibil afectată de acest afront, actriţa a precizat că sînii i-au fost măriţi cu ajutorul tehnologiilor digitale în cadrul campaniei de publicitate a filmului "Regele Arthur" din 2004. Keira Knightley susţine şi că editorii de reviste din Statele Unite interzic vedetelor să apară pe copertele revistelor dacă nu au sînii cel puţin de mărime medie sau dacă nu acceptă ca aceştia să le fie modificaţi pe computer. "I-am întrebat pe responsabilii unei reviste şi mi-au răspuns că o vedetă nu are voie să fie pe coperta unei publicaţii americane dacă nu are sînii mari, pentru că nu atrage publicul. Se pare că au realizat nişte studii care au arătat că femeile nu vor să vadă sîni mici la semenele lor care apar pe copertele revistelor", a precizat actriţa.



12