Reacţia FRF cu privire la incidentul dinaintea partidei Juventus - Sepsi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reacţia FRF cu privire la incidentul dinaintea partidei Juventus - Sepsi

Sport 10 Aprilie 2018 / 09:05 519 accesări

Directorul executiv al clubului Juventus Bucureşti, Paul Terteleac, a declarat că melodia jignitoare la adresa ungurilor, emisă de la staţia de amplificare a stadionului din Voluntari, înaintea meciului cu Sepsi Sf. Gheorghe, disputat duminică şi câştigat de oaspeţi, scor 2-0, a fost pusă de crainicul arenei, care este la al doilea meci al formaţiei din Colentina. „A fost o neînţelegere, probabil din cauza faptului că nu era stick-ul care trebuia”, a spus Paul Terteleac. Observatorul Constantin Stătescu le-a atras atenţia gazdelor de la Juventus asupra incidentului dinaintea partidei din etapa a patra a play-out-ului Ligii 1 la fotbal.

Comunicatul postat de FRF pe site-ul oficial cu privire la acest incident este următorul -

„Federația Română de Fotbal condamnă cu fermitate orice manifestări de xenofobie, șovinism și intoleranță care se petrec pe stadioanele de fotbal sau în lumea fotbalului.

Întrecerea sportivă trebuie să fie guvernată de fair-play și spirit de competiție, nu de ură și violență. Federația Română de Fotbal derulează permanent campanii de educație și de promovare a valorilor tuturor minorităților și grupurilor sociale, astfel încât nu poate primi decât cu indignare relatările incidentelor de luni, 9 aprilie, de pe stadionul din Voluntari.

Competența analizării faptelor aparține Comisiei de Disciplină care va lua în considerare rapoartele oficialilor prezenți la meciul Juventus - Sepsi Sf. Gheorghe”.

FC Voluntari a dat publicităţii un comunicat, în care precizează că pune la dispoziţia clubului Juventus şi crainicul odată cu stadionul, însă acesta „respectă indicaţiile primite” din partea grupării bucureştene.

Citeşte şi

Misiune îndeplinită pentru Viitorul în Copou



12