Record de audienţă la meciul Franţa - Islanda

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2016

Record de audienţă la meciul Franţa - Islanda

Sport 04 Iulie 2016 / 13:57 457 accesări

Meciul dintre reprezentativele Franţei şi Islandei, scor 5-2, disputat duminică, pe “Stade de France”, în sferturile de finală ale EURO 2016, a permis realizarea unui nou record istoric de audienţă pentru postul M6, care a transmis în direct acest joc pe teritoriul francez. Astfel, partida în urma căreia elevii lui Didier Deschamps s-au calificat în semifinalele competiţiei a înregistrat o medie de 17.179.000 de telespectatori (60 la sută părţi de audienţă), cu un vârf de audienţă de 19,3 milioane de telespectatori, în finalul jocului. Este vorba, totodată, de cea mai bună performanţă de audienţă de la debutul EURO 2016. Un prim record fusese stabilit cu ocazia meciului de deschidere, dintre Franţa şi România, scor 2-1, disputat pe 10 iunie şi urmărit de 14,4 milioane de telespectatori francezi.

Totodată, partida se numără printre cele mai prolifice în goluri din istoria turneelor finale ale Campionatului European, cu şapte reuşite, stabilind un nou record la EURO 2016, precedentul fiind acel 3-3 dintre Ungaria şi Portugalia, în faza grupelor. Totuşi, întâlnirea nu a doborât recordul de goluri la un turneu final, deţinut de partida Franţa - Iugoslavia 4-5, din 1960. Meciurile cu cele mai multe goluri marcate la EURO: 9 (4-5): Franţa - Iugoslavia (1960), 7 (6-1): Olanda - Iugoslavia (2000), 7 (3-4): Iugoslavia - Spania (2000), 7 (5-2): Franţa - Islanda (2016); victoriile cele mai mari la EURO: 6-1: Olanda - Iugoslavia (2000), 5-0: Suedia - Bulgaria (2004), 5-0: Danemarca - Iugoslavia (1984), 5-0: Franţa - Belgia (1984).

Citeşte şi:

Franţa a făcut spectacol în faţa Islandei şi merge în semifinale

Gazdele dau piept cu marea surpriză din Nord

Surpriză uriaşă în optimile EURO 2016

Griezmann a dus Franţa în sferturi

Taguri articol


12