Prima ședință cu părinții, primii bani dați!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campanie „Telegraf“. „La Inspectoratul Școlar Județean nu a venit nicio sesizare“

Prima ședință cu părinții, primii bani dați!

Educație 28 Septembrie 2016 / 18:52 2433 accesări

În aceste zile au avut loc ședințe cu părinții la mai toate școlile constănțene, iar principalele subiecte abordate au fost fondul clasei, fondul școlii, precum şi alte cheltuieli. În această ediţie, vă prezentăm cazul unui părinte de la Şcoala Gimnazială nr. 16 ”Marin Ionescu Dobrogianu” din Constanța, al cărui copil învață în clasa a VIII-a. Părintele a trimis un mail pe adresa cotidianului ”Telegraf”, răspunzând campaniei demarate de cotidianul nostru încă de la începutul anului școlar, reclamând că i s-au cerut bani pentru fondul clasei, caiete auxiliare, dar și pentru paza și igiena din școală, practici deja cunoscute. Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Gabriela Bucovală, până în momentul de față, la sediul instituției nu au fost primite reclamații privind astfel de practici în școli. Pe de altă parte, tot inspectorul a declarat că „noi nu ne putem amesteca în treburile interne ale comitetului de părinți”. Aşa că, liber de voie la strâns bani!

În aceste zile au avut loc ședințe cu părinții la mai toate școlile constănțene, iar principalele subiecte abordate au fost fondul clasei, fondul școlii, precum şi alte cheltuieli. La Școala Gimnazială nr. 16 ”Marin Ionescu Dobrogianu” din Constanța, un părinte, al cărui copil învață în clasa a VIII-a, a trimis un mail pe adresa cotidianului ”Telegraf”, răspunzând campaniei demarate de cotidianul nostru încă de la începutul anului școlar, reclamând că i s-au cerut sume de bani pentru fondul clasei, caiete auxiliare, dar și pentru paza și igiena din școală, practici deja cunoscute de părinții ai căror copii au trecut deja prin școală și în anii trecuți. Părinții din comitetul clasei sunt cei care au propus să se strângă bani, iar ceilalți, chiar dacă au strâmbat din nas, au acceptat. Părintele care ne-a reclamat situația este disperat, cu atât mai mult cu cât spune că nu are un loc de muncă, iar dacă facem un total, suma cu care trebuie să cotizeze depășește 150 de lei. ”Mă doare capul că trebuie să dau bani cu grămada din buzunar, fie că am, fie că n-am (...) La ședință au luat cuvântul părinții din comitet cu sume uriașe propuse pentru pază și igienă, fondul clasei și fondul școlii (au spus că fondul școlii îl poate da cine vrea, că mai sunt multe de reparat în școală). La fondul clasei s-a stabilit să dăm 40 - 50 de lei pe semestru, pază și igienă - 30 lei pe semestru, 13 lei culegerea de la română, 28-32 de lei pentru două culegeri la matematică (una pentru geometrie și alta pentru algebră), 18 lei culegerea la engleză și 20 de lei caietul de religie. Mă întreb: de ce oare li se mai dau manuale, dacă ne pun în fiecare an să cumpărăm culegerile astea?!”, a spus părintele supărat.

DACĂ PĂRINȚII VOR SĂ STRÂNGĂ BANI, ISJ SE SPALĂ PE MÂINI

Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, Gabriela Bucovală, până în momentul de față, la sediul instituției nu au fost primite reclamații privind astfel de practici în școli. Cu toate acestea, sumele pretinse de diriginți sau învățători nu sunt văzute cu ochi buni de Inspectoratul Școlar. ”La noi nu a venit nicio sesizare. Pentru cadrele didactice, în momentul în care avem reclamații și se probează, conform legii, școala poate face cercetare disciplinară. În schimb, noi nu ne putem amesteca în treburile interne ale comitetului de părinți. Conform regulamentului unităților de învățământ preuniversitar, părinții se pot constitui singuri în comitete, eventual în asociații cu personalitate juridică”, a precizat Bucovală.

Şi toată lumea este mulţumită, nu este aşa? Potrivit altor părinţi, din sutele de mailuri pe care le-am primit pe adresa redacţiei, aceste comitete sau „asociații cu personalitate juridică” au fost gândite pentru ca profesorii să nu mai aibă treabă, oficial, cu banii, adică să nu se poată proba că ei sunt cei care au solicitat sumele. Neoficial însă, părinţii îi întreabă pe profesori cât trebuie să strângă şi se conformează practicilor împământenite.

RECOMANDĂRI ISJ

Același părinte a reclamat că dirigintele a solicitat părinților acordul pentru a fi publicate pe site-ul școlii poze cu copiii. Iată ce recomandă reprezentanții ISJ Constanța pentru a nu fi probleme atunci când părinții nu doresc ca fotografiile celor mici să apară pe internet. ”Probabil că e vorba de popularizarea unor activități, a unor merite ale copiilor. E bine că s-a solicitat acordul părinților. Dacă ei nu sunt de acord, cu siguranță școala nu va posta acele fotografii pe site”, a adăugat inspectorul general al ISJ Constanța.

Continuăm campania demarată de cotidianul ”Telegraf”, așa că vă rugăm să ne scrieți pe adresa de e-mail office@telegrafonline.ro, dar și în secțiunea de comentarii (în ediția online www.telegrafonline.ro) a acestui articol să ne spuneți, chiar și sub protecția anonimatului, ce bani vi se cer la începutul anului școlar și care sunt problemele cu care se confruntă școlile la care învață copiii dumneavoastră.

Citește și:

Părinte supărat: „Vom pune noi bani să luăm măcar scaune la copii“

Bani la negru pentru fondul clasei. „Nu am voie să cer, dar vă oferiți să plătiți?“

Părinte revoltat pentru că i se cer bani pentru renovarea clasei. „Până când?“

Taguri articol


12