HC Dobrogea Sud trebuie să treacă de alte „bariere“ şi „regulamente“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu gândul la sezonul viitor

HC Dobrogea Sud trebuie să treacă de alte „bariere“ şi „regulamente“

Sport 19 Mai 2017 / 14:44 1383 accesări
HC Dobrogea Sud așteaptă să afle adversara din finala mică a Ligii Naționale

HC Dobrogea Sud așteaptă să afle adversara din finala mică a Ligii Naționale

Prezentă pe prima scenă a handbalului românesc în premieră, formația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța a bifat în actualul sezon finala Cupei României, pierdută în fața echipei Dinamo București, scor 21-23, și a ajuns în finala mică a Ligii Naționale. Eliminați în semifinale de Dinamo, după trei partide, 19-27, 27-25 și 25-30, handbaliștii antrenați de Aihan Omer au rămas cu un gust amar după meciul de joi, de la București, din Sala „Dinamo”, unde s-au lovit și de un arbitraj părtinitor al buzoienilor Georgian Băducu și Răzvan Voicu, atenți în luarea deciziilor în favoarea campioanei en titre în momente importante. Patru eliminări dictate în prima repriză în tabăra constănțeană, încă trei în primele zece minute din partea secundă a jocului și abia în minutul 40 primul jucător eliminat de la Dinamo, aprecierea regulamentului în mod diferit pentru HCDS și Dinamo au stârnit nervozitate în rândul componenților echipei HC Dobrogea Sud. Protestele lui Stănescu și Buricea nu au schimbat maniera de arbitraj, iar Cutura, pentru cine nu a urmărit transmisiunea tv, nici nu mai se uita spre cei doi arbitri, gesturile unui handbalist experimentat fiind elocvente pentru modul în care erau luate deciziile mai ales în ultimul sfert de oră al partidei. Dinamo poate ar fi câștigat și fără sprijinul „discret” al arbitrilor, dar așa gustul înfrângerii și eliminării din drumul spre marea finală este unul mai amar.

„Felicitări HCD, felicitări Constanța! Astăzi (n.r. - joi) am fost mai buni, dar, din păcate, meciul nu s-a jucat pe teren. În handbalul românesc dorința şi lupta pentru victorie nu sunt suficiente. Trebuie să trecem de alte „bariere” şi „regulamente” care se dispută în afara terenului de handbal. A fost clar că o „nou-promovată”, indiferent de munca și sacrificiul depuse, nu putea câştiga un loc întâi. Anul acesta a fost doar începutul, iar de la anul vom fi mult mai puternici. Alături de suporterii noştri minunați vom redeveni ce am fost: Locul 1. Spectacolul continuă, iar sezonul viitor va fi unul mult mai bun. Vă iubim și suntem mândri că avem cel mai frumos public! Vă mulțumim!”, a scris președintele clubului constănțean, Ionuț Rudi Stănescu, pe pagina de Facebook.

Și George Buricea a mulțumit suporterilor pentru susținere și s-a declarat dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în partida de la București: „Mulțumim frumos de susținere și aprecieri suporterilor noștri! Vă mulțumim că sunteți alături de noi la bine și la greu! Locul 2 în cupă și ne vom lupta pentru medalia de bronz! Pentru primul an, nu este puțin! Împreună cu voi, la anul vom fi mai puternici! Cât despre ce se întâmplă pe lângă jocul de handbal, nu ne lasă decât un gust amar, frustrare și neputință”.

HC Dobrogea Sud va susține partidele din finala mică a Ligii Naționale la 31 mai, în deplasare, la 4 iunie, pe teren propriu, și 8 iunie, în deplasare (ultimul joc se dispută dacă scorul va fi egal după primele două meciuri).

Adversara echipei constănțene va fi CSM București sau Potaissa Turda, care se vor întâlni miercuri, 24 mai, la Turda, de la ora 16.00 (în direct la TVR 2), în confruntarea decisivă din a doua semifinală a campionatului.

Citește și:

HC Dobrogea Sud va disputa finala mică în LN de handbal masculin

Decizie favorabilă pentru HC Dobrogea Sud

HC Dobrogea Sud a ratat câștigarea Cupei României

HC Dobrogea Sud va juca un meci fără spectatori

Momente de panică şi gaze lacrimogene în Sala Sporturilor

HC Dobrogea Sud a pornit cu stângul în semifinala cu Dinamo



12